Medic ATI în vârstă de aproape 80 ani doarme în spital ca să poată îngriji bolnavii de COVID-19

Social

Are aproape 80 de ani şi practică medicină. Este fapta demnă de toată admirația a unui medic ATI din județul Gorj care nu vrea să plece din spital nici în plină pandemie de coronavirus. Doarme în unitatea medicală de la Rovinari, unde lucrează de aproape cinci ani, că să fie cât mai aproape de bolnavi în caz că vor avea nevoie de ajutorul său.

Doctorul Petre Ciuvăț, împlinește luna viitoare 80 de ani, iar după ca a lucrat mai bine de cinci decenii la spitale din București. A venit la Rovinari în urmă cu doi ani ca medic primar la secția ATI, unde lucrează cu o echipă tânără.

Doctorul spune că spitalul poate să facă față crizei și va rămâne în linia întai până la sfârșit ,,Nu m-am gândit, deloc, să plec din spital!”

”Chiar nu îmi explic de ce se teme lumea atât de mult de coronavirus. Avem metode de combatere și îi vom ține în viață pe cei afectați. Singura criză similară prin care am mai trecut a fost la cutremurul din 1977, de atunci nu am mai simțit o astfel de frică în rândul populației,” a mai spus medicul pentru gorjeanul.ro

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.