Oază spirituală de liniște, unde credința se împletește cu speranța, unde oamenii vin pentru rugăciune și sfaturi, Mănăstirea Polovragi „trăiește” de peste 500 de ani într-un peisaj mirific, unde munții sunt despărțiți de râul Olteț, formând Cheile Oltețului, despre care se spune că sunt cele mai abrupte chei din Europa.
Unică în țară prin picturile realizate pe pridvor de către un pictor grec, Mănăstirea Polovragi este dovada vie că iubirea pentru Dumnezeu și credința în El nu vor pieri niciodată, indiferent de greutățile care se abat asupra oamenilor.
Mănăstirea Polovragi, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, este așezată în Depresiunea Polovragilor din nord-estul județului Gorj, la intrarea în Cheile Oltețului ce despart Munții Parângului și Munții Căpățânii, în apropiere aflându-se și Peștera Polovragi. Biserica datează din 1505 și este ridicată din temelie de doi frați boieri olteni, Radu Comisul și Petru Spătaru, în timpul domnitorului Radu cel Mare.
Documentul care atestă vechimea mănăstirii se păstrează la Muzeul Oltenia din Craiova, cu următoarea inscripție: „Am ridicat acest sfânt locaș în cinstea Adormirii Maicii Domnului, ca să fie de pomenire pentru noi și pentru urmașii noștri”.
După o perioadă de timp, mănăstirea intră în posesia logofătului Danciu Pârâianu din timpul domnitorului Matei Basarab. Danciu Pârâianu, fiind omul de încredere al domnitorului Matei Basarab, în 1643 a fost trimis ca ambasador la Constantinopol și acolo s-a întâlnit cu Patriarhul Paisie al Ierusalimului. Din dialogul pe care l-au avut împreună au ajuns la înțelegerea să închine Mănăstirea Polovragi, cu tot cu averi, Sfântului Mormânt de la Ierusalim pe motivul că în acea perioadă situația Patriarhiei Ierusalimului se găsea decăzută din punct de vedere material.
„Logofătul Danciu Pârâianu revine în Țara Românească, îi povestește domnitorului și astfel se încheie un hrisov, adică un document în care se preciza că atâta timp cât mănăstirea este închinată Patriarhiei de la Ierusalim, trebuia să plătească anual 50 de taleri. După o perioadă de aproape 50 de ani de când a fost închinată mănăstirea Sfântului Mormânt, biserica începe să se ruineze din punct de vedere material. Din punct de vedere spiritual, s-a menținut în această oază duhovnicească candela aprinsă, menținută de sute de generații de călugări, care și-au închinat viața aici, în Grădina Maicii Domnului”, povestește maica Spiridona.
Constantin Brâncoveanu, care era domnitorul Țării Românești, i-a propus Patriarhului Dositei să răscumpere mănăstirea Polovragi de la Ierusalim. La 19 iulie 1693, domnitorul Constantin Brâncoveanu a răscumpărat-o cu trei pungi de galbeni, adică 1.500 de taleri. În timpul lui s-a adăugat clopotnița de la intrare, partea de chilii cu foișor brâncovenesc amplasat pe centru chiliilor, zidul de apărare, pridvorul și inclusiv pictura fac parte din epoca brâncovenească. Pictura este executată în frescă între anii 1698-1703, iar pictorii au fost primii elevi de la Școala Brâncovenească a Mănăstirii Hurezi, cu numele de Andrei Constantinos, Gheorghe Istrate și Ranite.
„Acest Constantinos, fiind grec, a pictat pridvorul Mănăstirii Polovragi cu picturi unicate în întreaga țară, pentru că reprezintă imagini cu mănăstiri din Sfântul Munte Athos, partea de răsărit și partea de apus. Știm cu toții că celelalte biserici și mănăstiri din țară au pridvor cu pictura Raiul și Iadul sau Judecata de Apoi. În prezent, pictura Mănăstirii Polovragi este restaurată, lucrările au început din 2006 și în 2012 s-au finalizat, după care a urmat și resfințirea mănăstirii”, spune maica.
Când au năvălit austriecii în Țara Românească, călugării de aici s-au gândit să ascundă odoarele mănăstirii în albia râului Olteț, pentru a le feri din preajma acestor vrăjmași, dar totuși după ce a trecut această invazie și călugării au mers să-și ia odoarele înapoi nu le-au mai găsit, din cauza apei care a venit din abundență. Erau veșminte care datau din secolele XVI-XVII, cădelnițe, o evanghelie ferecată cu aur și diferite vase cu uz liturgic, care nu au mai putut fi recuperate.
Potrivit maicii Spiridona, biserica actuală este ridicată pe vechea temelie, fiind mărturie cărămizile orizontale, iar pe brâul vechi al bisericii este ridicată actuala biserică: „Din mila lui Dumnezeu s-a păstrat însăși partea de chilii cu stilul arhitectonic din timpul lui Constantin Brâncoveanu și mulți care vin și vizitează acel corp de chilii rămân impresionați, pentru că tavanul este din grinzi și grinzile au rămas chiar așa nefinisate, cioplite din bardă”.
În curtea lăcașului de cult se mai află o bisericuță, care este bolnița mănăstirii, cu Hramul Sfântului Nicolae. Datează din 1732 și a fost pictată în 1738 de zugravii Gheorghe și Ion, în timpul episcopului Clement al Râmnicului. Bisericuța are formă de corabie, lipsește pridvorul, catapeteasma este din piatră și cărămidă în comparație cu catapeteasma de la biserica mare, care este din lemn de tei. În această bisericuță a fost restaurată pictura în perioada 2005-2008. Se mai numește și bolniță pentru că lângă această bisericuță se aflau câteva chilii, camere destinate în scop umanitar pentru cei bolnavi.
Mănăstirea a trecut și prin momente grele, fiind afectată de un incendiu, însă a fost refăcută. „Mănăstirea a suferit un mare incendiu și toate documentele au fost arse. Prin 1860 a fost acest incendiu, chiar avem mărturie parte de chilii brâncovenești, o parte din zid afumat cum a fost incendiată. Totuși s-a păstrat zidăria pentru a putea continua lucrările și a-i da acel stil brâncovenesc”, mai povestește maica Spiridona, care a venit la Mănăstirea Polovragi în anul 1976.
„Ultima maică a venit la mănăstire în urmă cu șase ani. De multe ori când vin grupuri și vin tinere, eu le abordez și le spun să vină aici dacă le place, poate le îndrumă Maica Domnului să vină la noi. În comparație cu perioada când am venit eu la mănăstire, acum e mult mai ușor, pentru că avem și utilaje de lucru la muncile agricole, s-a ușurat foarte mult munca. Ne împărțim așa ascultările, încât mie personal nu mi se pare deloc greu. Suntem 30 de maici, ne descurcăm bine, avem un atelier de covoare oltenești unde lucrăm numai iarna, deocamdată pentru mănăstire se lucrează, nu am avut comenzi. Avem atelier de croitorie pentru veșminte preoțești și în cursul verii ne desfășurăm activitatea cu muncile agricole, pelerinaje, bucătărie, trapeze și gospodărie”, adaugă ea.
Intrarea în mănăstire se face pe latura de sud printr-o poartă masivă din lemn, deasupra căreia se înalță clopotnița ridicată în vremea lui Constantin Brâncoveanu. Poarta de la intrare a fost lucrată în anul 1980, la Mănăstirea Bistrița, unde este un atelier de sculptură.