Una dintre cele mai mari capodopere ale sculptorului Constantin Brâncuși, cu care acesta a binecuvântat orașul Târgu-Jiu, este Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, un omagiu adus eroilor gorjeni care s-au jertfit pentru țară și pentru semenii lor în timpul Primului Război Mondial.
Părintele sculpturii moderne, așa cum este cunoscut în toată lumea Constantin Brâncuși, a dăruit municipiului Târgu-Jiu, în urmă cu zeci de ani, atunci când a decis să amplaseze aici trei dintre lucrările sale, un destin cultural rar întâlnit între orașele din țară, dar și din străinătate, reușind să-l propulseze pe lista localităților cu importante obiective turistice, fapt dovedit prin numărul mare de turiști interesați să admire și să cunoască opera celebrului sculptor.
Constantin Brâncuși s-a născut la data de 19 februarie 1876 în satul Hobița, în apropiere de Peștișani, dar și de Mănăstirea Tismana, loc unde mergea deseori împreună cu mama sa pentru a lua parte la slujbe. Așa cum arată în documentarul său despre celebrul sculptor, profesorul Zenovie Cârlugea, Brâncuși a copilărit înconjurat de o adevărată civilizație a lemnului, tatăl său și ceilalți consăteni obișnuind să își facă singuri obiectele de care aveau nevoie în gospodărie. Se ciopleau de la mobilă, scaune și elemente decorative până la case, stâlpi de case, a căror formă poate să-l fi inspirat mai târziu, când a creat Coloana fără sfârșit.
Copilăria sa a fost marcată de o legătură foarte frumoasă cu mama lui, Maria, singura care putea să-l țină în frâu deoarece tatăl lui se prăpădise. După ce a absolvit doar trei clase primare, a fugit de acasă, a ajuns la Slatina unde a lucrat ca băiat de prăvălie, iar apoi din 1889 a prins rădăcini la Craiova, ca ospătar în mai multe localuri. Într-una din zile, în timp ce lucra la o cârciumă de lângă Biserica Madonna Dudu, și-a uimit clienții când l-au văzut venind cu o vioară făcută de el însuși. Lăutarul din local a încercat să vadă cum sună și, spre uimirea tuturor, vioara scotea sunete armonioase. Comesenii obișnuiți ai cârciumii, printre care era și un efor al bisericii, l-au trimis la școala de meserii.
Brâncuși a devenit un student foarte sârguincios, cu note mari, a trecut doi ani într-unul, promovând direct la clasa a III-a. Fiind un foarte bun artizan, a lucrat rame, a făcut scaune și fel de fel de mobilier iscusit.
În anul 1898, la prima expoziție a Școlii de Meserii a județului Dolj, care a avut loc în Parcul Bibescu, elevul Constantin Brâncuși a prezentat prima sa sculptură — bustul lui Gheorghe Chițu—, împreună cu două rame care mai pot fi văzute și astăzi la Muzeul de Artă din Craiova. În același an s-a înscris la Școala Națională de Arte Frumoase și Meserii de la București, unde a avut ca profesori excelenți meseriași ai începutului de secol și lucrul acesta l-a încurajat. A primit mențiuni pentru primele sale lucrări, chiar și o medalie, fiind permanent încurajat în cursul anului școlar de profesorul Dimitrie Gerota, cu care studia anatomia. A realizat o minunată sculptură pentru care a fost premiat — Ecorșeul, împreună cu dr. Gerota. În septembrie 1902 a obținut diploma de absolvire a Școlii de Arte Frumoase. A plecat apoi la Munchen, dar nu s-a simțit bine aici și în 1904 pleacă la Paris. Un an mai târziu este admis prin concurs la Ecole Nationale des Beaux-Arts. Începând cu anul 1907, marele artist român trece la o artă nonfigurativă, intrând astfel în circuitul avangardei pariziene.
Opera Sărutul (1907) a fost lucrarea care l-a detașat de ceilalți artiști. Aceasta reprezintă o extraordinară surpriză artistică, o inovație față de arta lui Rodin, al cărui elev fusese, Brâncuși detașându-se de șablonul unor monumente funerare, ale unor lucrări pe care le puteai întâlni la orice amator de artă. O fericită aventură sentimentală a lui Brâncuși a fost întâlnirea cu Margit Pogany. Au expus împreună la Salonul Oficial Francez, iar Brâncuși i-a realizat fără ca ea să știe, un portret. Ulterior, a realizat o serie de patru exemplare ale Domnișoarei Pogany, una i-a dăruit-o ei, alta a expus-o prima oară în 1913 la Armory Show de unde a fost cumpărată imediat de un american cu suma de 300 de dolari, acesta reprezentând momentul intrării sale pe piața din Statele Unite, al treilea exemplar l-a adus la București, dar nu a găsit niciun amator să o cumpere și a dăruit-o familiei Storck.
În anul 1926 s-a declanșat un proces nemaipomenit cu vama americană care a stârnit o mare vâlvă din cauză că i s-a refuzat scutirea de taxe pentru Pasărea în văzduh. Brâncuși a fost susținut de foarte multe și importante personalități americane care s-au declarat în favoarea artistului, stabilindu-se definitiv din procesul vamal că Pasărea în văzduh este o adevărată operă de artă. Brâncuși avea numai 33 de ani când a avut prima sa expoziție personală la New York.
Temele importante pe care le-a urmărit și reluat de-a lungul mai multor decenii au fost — Sărutul, Muza adormită, Măiastra, Domnișoara Pogany, Pasărea în zbor, Coloana infinită, Danaida, Cocoșul.
În anul 1935, Arethia Tătărescu, președinte al Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, îi comandă un monument dedicat eroilor neamului pe care să-l ridice la Târgu-Jiu. Era un lucru pe care îl aștepta de mult timp, după cum îi mărturisește într-o scrisoare fostei sale eleve, Milița Petrașcu, cea care de fapt îi recomandase doamnei Tătărescu să discute cu Brâncuși — „Nu-ți pot spune cât de fericit voi fi să realizez ceva acasă”. Artistul nu a acceptat să fie plătit pentru opera sa.
Potrivit lui Sorin Lory Buliga, reprezentant al Centrului de Cultură Brâncuși, se pare că denumirea originară dată de Brâncuși ansamblului său sculptural a fost „Calea Sufletelor Eroilor”. Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” este denumirea modernă a tripticului de monumente realizate de sculptor în anii 1937-1938. Ansamblul a fost menit să preamărească memoria eroilor gorjeni care s-au jertfit în războiul de întregire, capodopera constituind o ultimă realizare dintr-un șir de intenții comemorative destinate eroilor gorjeni realizate în Târgu-Jiu, spune Sorin Buliga.
Profesorul Zenovie Cârlugea menționează în documentarul său că anii 1936, 1937 și 1938 au fost de mare efervescență la Târgu-Jiu. În mai 1936 orașul este clasat drept oraș de interes turistic pentru a se putea justifica sumele necesare ridicării monumentelor ce aveau să vină de la mai multe ministere. În 1937 Gheorghe Tătărescu obține de la Ministerul Lucrărilor Publice suma de 5 milioane lei pentru trasarea Căii Eroilor în linie dreaptă, de la malul Jiului, prin Grădina Publică, până la târgul săptămânal.
Se începe apoi turnarea modulelor Coloanei în Atelierele Centrale Petroșani, blocurile de travertin aduse la Banpotoc, Deva, sunt tăiate și asamblate sub îndrumarea directă a lui Brâncuși care amplasează Poarta Sărutului puțin mai în interiorul Grădinii Publice, iar Liga Femeilor Gorjene pune la dispoziție fonduri (750.000 lei) pentru exproprierea unor terenuri de pe traseul Căii Eroilor și pentru Construcția Bisericii Sfinții Apostoli. În toamna aceluiași an, sub coordonarea inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan se toarnă fundația Coloanei, se montează miezul central, apoi se asamblează toate elementele și semielementele; Brâncuși este prezent la tragerea primelor elemente ale Coloanei.
În anul următor se metalizează „Coloana fără Sfârșit”, Brâncuși sculptează și definitivează „Poarta Sărutului”, precum și cele două bănci pe care le amplasează de o parte și de alta a Porții. Este asamblată „Masa Tăcerii”, din două variante comandate de artist, cele 12 scaune cu fața rotundă în jurul Mesei și 30 cu fața pătrată de-a lungul aleii care unește Masa cu Poarta, precizează profesorul Zenovie Cârlugea.
Sorin Buliga menționează că sculpturile din Parcul Public sunt din travertin de Banpotoc, iar Coloana din fontă alămită. Coloana are o înălțime de 29,33 metri și este constituită din 16 module romboidale, fiecare având 1,80 înălțime. Poarta Sărutului are lățimea de 6,45 metri, înălțimea de 5,13 metri și grosimea de 1,69 metri. Masa Tăcerii are un diametru de 2,15 metri și o înălțime de 0,88 metri. Distanța dintre Masă și Poartă este de 121 metri, iar între Poartă și Coloană sunt 1.154 metri.
„În ceea ce privește semnificația enigmaticelor lucrări brâncușiene, știm că acestea au fost rezultatul unor îndelungi și adânci meditații asupra modului de reprezentare (adesea simbolic) a sacrului în artă. Cu toate că o mare parte din ele au ca sursă profundă folclorul românesc, ele sunt în același timp universale, atrăgând artiști, filosofi, oameni de știință sau simpli admiratori de pe tot cuprinsul globului”, mai spune Sorin Buliga.
În anii în care au urmat finalizării Ansamblului monumental, Constantin Brâncuși creează mai puține lucrări, motivând că opera sa a fost realizată. Din 1946, sănătatea începe să i se șubrezească, se retrage în singurătatea atelierului său, printre sculpturile pe care îi place să le privească pentru că îl fac să-și rememoreze întreaga viață. Ultima expoziție din timpul vieții sale este organizată la New York în anul 1955. Bolnav, nu acceptă să se interneze în spital: „Ei bine, am să-l aștept totuși pe Bunul Dumnezeu la mine în atelier”. Se stinge din viață pe 16 martie 1957.
Directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuși”, Doru Strâmbulescu, apreciază că ansamblul monumental are o semnificație sacră, toate elementele care îl compun reprezentând un ciclu sacru.
„În primul rând, Ansamblul Monumental ‘Calea Eroilor’ are o semnificație sacră. Este ridicat în cinstea memoriei eroilor gorjeni căzuți în luptele de la Podul Jiului din Primul Război Mondial, este un omagiu adus acestor eroi. Sigur că simbolistica ansamblului este una vastă dacă ne raportăm la toate studiile și exegezele făcute de-a lungul timpului. Este vorba aici de mii de cărți, interpretări, dar în esență Ansamblul Brâncușian are o semnificație sacră. Dacă privim apa Jiului, Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Biserica Sfinții Apostoli și Coloana Infinitului, toate reprezintă un ciclu sacru”, spune Doru Strâmbulescu.
Acesta mai spune că în anul 1950 s-a încercat dislocarea Coloanei Infinitului de pe locul actual pentru a se folosi la alte întrebuințări fonta din care este făcută, dar lucrurile au eșuat.
„În anii ’50 autoritățile de atunci s-au gândit să disloce Coloana de pe locul pe care se afla și fonta din care este făcută să fie folosită pentru diverse alte întrebuințări. Lucru care nu a fost reușit până la urmă deoarece toate încercările lor de a dărâma coloana au eșuat, în final s-au lăsat păgubași”, mai precizează Strâmbulescu.
Autoritățile locale și județene își doresc o mai bună mediatizare și promovare a tot ceea ce înseamnă Constantin Brâncuși în județul Gorj, lucru confirmat de directorul Centrului Municipal, care spune că pe lângă ideea înființării unui muzeu care să-i poarte numele celebrului sculptor, se mai are în plan ideea unui institut național și unei mari biblioteci.
„Există mai multe proiecte în privința înființării unui muzeu Constantin Brâncuși, discuțiile sunt în faza de procedură, ne dorim foarte mult ca tot ceea ce ține de Brâncuși la Târgu-Jiu și nu numai să devină mai vizibil, pe plan național și internațional. Pe lângă un muzeu, mai avem ideea unui institut național și unei mari biblioteci în care să fie aduse documente despre sculptor. Eu îmi pun speranțele că atât Primăria, cât și Ministerul Culturii, celelalte organisme, Academia Română, Institutul de artă, să ne putem da mâna și să putem gândi un proiect mare. Dincolo de faptul că Brâncuși este o mare personalitate, este nevoie și de marketing cultural, de felul în care noi gorjenii și românii știm să vindem această imagine în lume”, opinează Doru Strâmbulescu.
Despre casa memorială a sculptorului de la Hobița, directorul Centrului de Cultură spune că, din păcate, a fost lăsată în paragină de către autoritățile locale și județene, din motive neștiute. Un alt imobil aflat în imediata vecinătate a adevăratei case memoriale a fost prezentat turiștilor drept casa memorială, lucru acceptat și de către autorități.
„Casa memorială de la Hobița este o casă reprezentativă pentru stilul caselor țărănești din acea perioadă. Cea lăsată în paragină este cea adevărată, din păcate timpul și-a lăsat amprenta asupra a ceea ce a mai rămas din casă, (…), există un interes pentru casa respectivă și personal sper să se poată face ceva pentru casa respectivă. Fie a se reactualiza într-un fel, fie a se lua o decizie să se stopeze procesul de degradare a ceea ce a mai rămas din casă. Cred că statul român prin organismele lui determinante ar trebui să aibă mai multă grijă de tot ceea ce ține de Brâncuși. Este o responsabilitate a statului român față de geniul lui Brâncuși, față de tot ce ne-a lăsat el moștenire”, mai spune Strâmbulescu.
În anul 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” a fost inclus în patrimoniul european UNESCO. Ulterior, autoritățile competente au inițiat demersurile pentru includerea capodoperei și în patrimoniul mondial, iar anul 2015 este dat drept anul de realizare a acestui lucru.
„Demersurile pentru includerea în patrimoniul UNESCO sunt făcute, noi sperăm ca 2015 să fie anul în care se va produce acest lucru. Dosarele își urmează cursul, acum a trecut de faza de verificare, a primit avizul, urmează ca în etapa următoare să știm exact. Nu cred că vor fi probleme, anul 2015 este dat ca an de includere a Ansamblului în patrimoniul UNESCO”, mai spune Doru Strâmbulescu.
Francezii spun „Noblețea obligă”, dar românii trebuie să învețe să spună „Brâncuși obligă!”. Și nu este vorba de un efort de percepție sau de interpretare a operei sculptorului, ci a măreției în integralitatea ei.
Constantin Brâncuși a redat până la finețe spiritul românesc universalității și ne-a lăsat o moștenire de neprețuit: suntem prin Brâncuși cetățeni ai acestei lumi. Îi suntem datori nu pentru că este român sau francez, ci pentru că, prin măreția operei sale, este de necontestat. Ori puțini români sunt astăzi astfel în lume: de necontestat. Brâncuși este un cetățean al universului și suntem obligați să mergem pe urmele sale, să îl cultivăm și să îl prețuim.