Măreția naturii s-a revărsat din plin asupra Gorjului și a dat locuitorilor acestui județ zone mirifice, care mai de care mai pitorești, între ele remarcându-se zona montană Rânca, prin care Transalpina sau Drumul Regelui, așa cum mai este numită această șosea, șerpuiește necontenit, deschizând în fața privitorului toată măreția munților.
Iubitorii de natură, de liniște, de frumos și de aventură au ocazia să trăiască aici momente unice și să vadă viața … printre nori. O senzație unică în viață, pe care puțini oameni au avut șansa să o trăiască, este reflexia umbrei pe nori, atunci când Transalpina, cel mai înalt drum din țară, te poartă la o altitudine de 2.250 de metri.
Cea mai cunoscută așezare turistică de pe Transalpina, Rânca, este situată la o altitudine ce pornește de la 1.500 de metri și ajunge la 1.750 de metri, la poalele masivului Păpușa, unul dintre platourile Munților Parâng.
”Este așezarea turistică situată la cea mai mare altitudine din România, începe pe la 1.500 de metri și se termină pe la 1.750 de metri, are extindere și pe orizontală și pe verticală, rețeaua internă de drumuri de la prima casă la ultima, cu toate drumurile laterale, ajunge undeva la 18 kilometri, este imensă, este un adevărat orășel în vârful muntelui. Are un acces foarte bun rutier, cu Transalpina, mai bine de o jumătate de an drumul acesta este accesibil și din partea de nord, face legătură cu Ardealul, e cel mai frumos drum care vine din Ardeal către noi, trece prin Alba și prin Vâlcea prin Valea Frumoasă, apoi intră în Gorj, unde peisajul este deosebit, spun mulți că e cel mai frumos peisaj din țară și chiar este, după părerea mea, pentru că cealaltă șosea, Transfăgărășanul, merge mult pe vale și ești limitat în ce vezi în stânga și dreapta”, a declarat, pentru AGERPRES, șeful Serviciului de Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.
Ideea de a construi stațiunea Rânca s-a conturat în 1930, când Banca Populară ”Gilortul” din Novaci a concretizat proiectul lui Dumitru Brezulescu de a construi o stațiune. Pentru început au fost construite șase cabane, cu câte cinci camere fiecare. În anul 1937, cabana centrală din Rânca a fost dată în folosință. Până în decembrie 1989, la Rânca s-au mai construit două cabane, una a OJT Gorj, administrată de către Universitatea din Craiova, și cealaltă a sindicatelor miniere din bazinul carbonifer al Olteniei.
”La începutul secolului trecut, novăcenii au dat foc la jneapănul de pe munte și au curățat muntele, ca să facă rost de cât mai multă pășune, iar lucrul acesta s-a întâmplat inclusiv în locul unde se află actualmente Rânca. Probabil primele stâne, primele case ale oamenilor au fost făcute din perioada aceea, pentru că erau interesați să stea acolo cu animalele. Peisajul frumos a făcut ca prin anii ’30 să se construiască primele cabane acolo, cabane făcute chiar de obștile locale, fie chiar de Tătărăscu sau de obștile locale pentru Tătărăscu. Cert e că în anii ’30 au apărut primele case, s-au dezvoltat încet-încet, ajungând la un moment dat cred că la maxim 20, fiecare având o altă utilitate: canton silvic, stație de colectare a laptelui, case de vânătoare, cabană turistică și așa mai departe”, povestește Sabin Cornoiu.
De-a lungul ultimilor ani, Rânca s-a dezvoltat surprinzător, aici fiind construite aproximativ 600 de hoteluri, pensiuni, cabane și case proprietate personală. Oferta turistică este astfel foarte variată, iar turiștii pot opta fie pentru hoteluri de trei sau patru stele, fie pentru o cabană sau o pensiune în care să se descurce singuri. Acestea sunt dotate cu bucătărie cu tot ce trebuie și sală de mese, iar oaspeții își pot prepara singuri mâncarea.
”La Revoluție erau funcționale 5-6 cabane: cabana turistică cea veche, cabana cooperației, un bar al cooperației, o cabană de cercetare a Universității din Craiova, o fostă stație meteo. S-a început după Revoluție ca unele cabane să fie preluate de instituții care să le amenajeze pentru turism. Un exemplu e Cabana Ciuperca, care a fost preluată de Termocentrala Rovinari, ele intraseră toate în degradare, au reușit să investească puțin în ea, nu foarte mult. După ?90 multe cabane s-au dărâmat, unele au ars, dar cele care au rămas au început să fie preluate de instituții, de persoane private, care au început să le amenajeze. Prin ?95-?96 au început să fie depuse cereri pentru căsuțe de vacanță în zonă și probabil de aici a apărut și situația actuală, pentru că, la vremea respectivă, toate aceste cereri au venit din partea unor oameni din zonă, din Novaci, din Târgu-Jiu, care voiau o bucățică pe care să-și facă o căsuță la care să vină la aer curat. Nimeni nu prevestea o astfel de extindere, atunci s-au dat acele loturi de 250 și 300 de metri pătrați, inițial pe latura dinspre Gilort, care era singura latură cu cabane din Rânca. S-au dat aceste loturi, până la urmă au început să fie cereri foarte multe, primele care care au apărut au fost fie case făcute din lemn sau din cărămidă, nimeni nu prevestea ce se va întâmpla acolo, a apărut o explozie și dintr-o dată Rânca s-a umplut de case. Asta a durat în permanență zece ani, s-a mărit alimentarea cu energie, alimentarea cu apă, ca să facă față cerințelor”, spune șeful Serviciului de Salvamont.
Mii de turiști vin în fiecare week-end în timpul sezonului de iarnă în această zonă, în care, în urmă cu mai bine de 20 de ani, ajungeau doar câțiva schiori, își amintește Sabin Cornoiu, care a participat la realizarea primului teleschi construit în Rânca.
”Prin 1987 a fost o idee să se facă un telescaun la Lainici, nu a fost o idee bună pentru că nu era zăpadă, dar nu s-a renunțat la idee și s-a decis realizarea unui teleschi la Rânca. Acest teleschi s-a făcut cu multă muncă patriotică, veneau salvamontiștii, oamenii de la termocentrală, ospătarii de la un hotel și fiecare am săpat câte o groapă pentru următorul stâlp. Există și acum acest teleschi în centrul stațiunii. După Revoluție s-a început extinderea cu încă patru teleschiuri, cu un telescaun. Înainte de a se face teleschiul eram maxim 20 de schiori în Gorj, organizam și patru concursuri pe zi, de cele mai multe ori urcam pe jos din Valea Gilortului, vreo 15 kilometri. Sunt memorabile acele faze, era altă viață, urcam cu mâncarea în spate, ne găteam singuri. Era frumos, eram tineri, ne plăcea”, povestește el.
Rânca dispune în prezent de patru pârtii de schi dotate cu telescaun, o pârtie pentru inițiere în sporturile de iarnă și una amenajată pentru tubing.
”După Revoluție s-a făcut varianta de drum pe releul de la Cerbu și atunci multă lume a venit la Rânca pentru că ajungeau mai ușor. Mai târziu s-a asfaltat și apoi s-a transformat în Transalpina. Acum sunt patru pârtii dotate cu teleschi, cu lungimi de la 200 la 900 de metri, dificultate ușoară până la maxim medie, formând domeniul schiabil din centrul stațiunii. În nordul stațiunii e o pârtie dotată cu telescaun, telescaun care va deservi toate pârtiile care se vor face la altitudine, pentru că acolo se mai pot face 10 pârtii, chiar se poate face legătura cu domeniul schiabil de la Vidra și atunci va fi unul dintre cele mai mari domenii schiabile din țară și din Europa chiar. Avem și avantajul unor structuri turistice de capacitate foarte mare. O pârtie este dotată și cu iluminat nocturn, probabil că vor fi și celelalte dotate, pe măsură ce se formează schiori”, mai spune el.
În Rânca, zonă superbă de iarnă, se practică schi și snowboard, drumeții cu snowmobilul, sunt amenajate poligoane cunoscute pentru zbor liber cu parapanta și deltaplanul, mountain-bike pe cărările montane și cicloturism pe șosea.
De aici cu plecare spre toată zona montană a Gorjului, se pot practica alpinism, escaladă, canioning, rafting, speologie în peșteri și avene. Tot aici se mai practică schiul de tură și schiul off-piste, sunt două variante, schiul off-piste se face cu o singură legătură, ca cea de schi alpin, iar cel de tură se face cu o legătură care culisează pe schi și pe talpa schiului se aplică un material textil, care se cheamă piele de focă generic și cu care se poate urca la deal. Acest sport se practică la o scară mai mică, dar din ce în ce mai mulți turiști își cumpără astfel de echipamente, pentru că oferă senzații mult mai puternice.
”Cu plecare din Rânca sunt 4-5 trasee montane, două coboară către Valea Gilortului și către Valea Galbenului până la Peștera Muierii, din Rânca se continuă drumul pe Transalpina către creasta Parângului, în stânga până la Petroșani sau în dreapta către Munții Căpățânii, creastă foarte atractivă, cu vârfuri de peste 2.000 de metri, tot timpul pe această creastă se merge la o altitudine de la 2.000 până la 2.500 de metri, e foarte atractivă, foarte accesibilă pentru turiști, cu lacuri glaciare pe partea de nord, care oferă un peisaj deosebit în acele căldări, destul de atractive pentru turiști, mai ales în ultimii ani, când accesul este foarte ușor de pe Transalpina”, adaugă Sabin Cornoiu.
Transalpina (DN 67C), cunoscută și ca ”Drumul Regelui” sau ”Poteca Dracului”, este cel mai înalt drum rutier din România. Situat în Munții Parâng, Carpații Meridionali, drumul de 150 de kilometri leagă Oltenia (regiune din sud) de Transilvania (centru-vest), între localitățile Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba. Drumul traversează Munții Parâng de la nord la sud și face o paralelă cu Valea Oltului și Valea Jiului.
De la Sibiu, drumul alpin pornește din Jina, de unde coboară pe o distanță de 7 kilometri până la Șugag. De aici începe urcușul. După câțiva kilometri se ajunge la barajul Tău și apoi la barajul Oașa. Transalpina continuă traversând în partea stângă barajul Oașa, mergând apoi până la Obârșia Lotrului.
De la Obârșia Lotrului, aflată într-o vale cu o deschidere foarte frumoasă, sunt mai multe posibilități: se poate merge în stânga spre Brezoi, care se află la circa 60 kilometri, trecând pe lângă Lacul Vidra și apoi prin stațiunea Voineasa, sau în dreapta spre Petrila — 28 de kilometri. Pentru a continua spre Transalpina trebuie mers înainte spre Novaci. De fapt, de abia acum începe cea mai spectaculoasă parte a Drumului Regal, drumul prin zona alpină. Serpentinele se înșiruie una după alta, atingând locuri tot mai înalte: Ștefanu, Cărbunele, Muntinu, Urdele. Dintr-o dată muntele dispare, iar în față se întinde platoul de pe vârful Păpușa, de unde se coboară în Stațiunea Rânca și apoi la Novaci, unde se termină Transalpina.
În zona Transalpina se găsesc o serie de lacuri glaciare, printre care și lacul Gâlcescu, cel mai întins iezer glaciar din zona Gorjului. Acesta are 230 de metri lungime, 165 de metri lățime și 3,2 hectare suprafață. Adâncimea maximă este de 10 metri. Se află la o altitudine de 1.950 de metri și este populat natural cu pești. Zona din jurul lacului, declarată rezervație naturală, și lacul glaciar Gâlcescu sunt monumente protejate ale naturii.
Potrivit unor surse, un prim drum a fost construit de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii (101-102 și 105-106 d.Hr.), motiv pentru care pe hărțile de istorie este trecut sub denumirea de coridorul IV strategic roman. Mai târziu, traseul a început să fie folosit de către păstorii din Mărginimea Sibiului, care își treceau turmele în Oltenia, fiind nu mai mult decât o cărăruie prăpăstioasă, numită sugestiv ”Poteca Dracului”. Pe lângă toate acestea, există și o legendă locală, care spune că, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea, fiecare familie de localnici a participat la construirea unei porțiuni din acest drum, în funcție de posibilitățile fizice și financiare ale sale.
În 1930 au fost demarcate lucrări de pietruire a drumului, iar inaugurarea s-a făcut în 1938 la Poiana Sibiului, în prezența regelui Carol al II-lea. Drumul era considerat, la acea vreme, o mare realizare tehnică, cu rol economic, strategic și militar.
”Înainte de a se construi Transalpina, aici era un drum pastoral, drum pe care ciobanii mergeau în transhumanță. Într-adevăr se spune că în anii ?30 ar fi trecut regele pe acolo, se spune că acum 2.000 de ani au trecut romanii, deci istoria este mare. Cert e că la un moment dat s-a luat această hotărâre de a se moderniza drumul, se știa că cele două drumuri care trec din sud spre nord pe Valea Jiului și Valea Oltului sunt în permanență expuse la căderi de pietre sau alunecări de teren și de mai mult timp se căuta o variantă să se traverseze munții, cel puțin pentru traficul ușor. Și tot acest lobby pe care l-am făcut noi să se modernizeze drumul cel puțin până în Rânca a determinat autoritățile să-l facă pe tot. În Vârful Dengheru șoseaua urcă la 2.250 de metri, este cel mai înalt pas din țară peste care trece o șosea. Este un peisaj deosebit, cu căldări, cu locuri de formare a apelor, cu izvoare, iar cei care sunt norocoși pot să întâlnească capre negre, căpriori sau să găsească flori de colț, cei care vin în Rânca pleacă tot timpul îndrăgostiți de aici. Sunt acele momente când treci prin nori, există și acel fenomen optic pe care puțini au șansa să îl întâlnească, poate o dată în viață, în care ești deasupra norilor și umbra ți se reflectă pe nor, este un fenomen deosebit”, este de părere Sabin Cornoiu.