Județul Gorj: scurt istoric

Divertisment

Cele mai vechi urme de locuire (unelte și obiecte din silex) pe teritoriul actual al județului Gorj datează din Paleoliticul mijlociu și au fost descoperite în Peștera Muierilor de lângă Baia de Fier. Descoperirea unor vestigii de edificii și a unor inscripții vechi atestă prezența elementelor dac și roman pe aceste meleaguri. Astfel, în zona cheilor Oltețului, pe muntele Padeș, a existat o puternică cetate geto-dacă (sec. II-I î. Hr.). Din perioada stăpânirii romane au fost identificate urmele castrelor de la Bumbești-Jiu (unde își avea sediul Cohorta a IV-a, Cypria) și Săcelu, precum și numeroase valuri de pământ și ziduri de împrejmuire a unor cetăți (Pleșa, Săcelu, Glodeni, Vârț).

Nenumărate vestigii ale unor așezări omenești din epoca daco-romană (Suseni, Boroșteni, Bălești, Bârsești, Brădiceni, Topești ș.a.) au fost descoperite în apropierea drumului strategic care lega municipiul Drobeta (azi Drobeta Turnu-Severin), pe Dunăre, cu municipiul Apulum (azi Alba Iulia), trecând peste Carpați, prin pasul Vâlcan.

După retragerea armatelor și a administrației romane din Dacia (271/275), populația autohtonă a continuat să viețuiască neîntrerupt pe aceste meleaguri, în așezări compacte. Printre vechile așezări omenești consemnate în hrisoavele sec. XIV se numără Tismana, Pocruia, Dăbăcești pe Jaleș (azi Runcu), Bălești, Turcinești ș.a.

Pe măsura dezvoltării societății românești, uniunile de obști aleg dregători cu îndatoriri precise în organizarea apărării și amenajării fortificațiilor. Începând cu secolul al VI-lea apar primele cetăți.

În perioada constituirii formațiunilor politice românești din secolele X-XIII, teritoriul județului Gorj făcea parte din voievodatul lui Litovoi.

În Diploma Cavalerilor Ioaniți (1247) se vorbește despre Voievodatul lui Litovoi, care se întindea pe ambele maluri ale Jiului, iar în Transilvania mergea până în regiunea Hațegului. În sud, țara lui Litovoi se întindea până la vărsarea Jiului în Dunăre. Județul Gorj este menționat documentar în timpul lui Dan I (1383-1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418), în hrisoavele din anii 1385 și 1387, sub denumirea de județul Jaleș, iar de la sfârșitul secolului XV poartă numele de județul Gorj.

Mânăstirea Tismana ridicată în anii 1375-1378 prin osârdia călugărului Nicodim, cu sprijinul domnului Vladislav I (Vlaicu), care a și înzestrat-o, a jucat un rol important de-a lungul veacurilor, ca principal lăcaș de cult, ca școală, spital și cetate. Domeniul Mânăstirii Tismana cuprindea în sec. XIV-XV, peste 30 de sate din Oltenia (cel mai mare din Țara Românească), dintre care cea mai mare parte erau localizate în limitele actuale ale județului Gorj. 

Dezvoltarea târgurilor în epoca evului mediu a făcut cu putință mutarea reședinței județului Jaleș, de la Dăbăcești la Târgul de pe Jiu, unde se întâlneau drumurile comerciale dintre est și vest și dintre sud și nord.

Județul Gorj se menține și în perioada regimului turco-fanariot (1716-1821), și în timpul Revoluției de la 1848. Împărțirea administrativă a țării din vremea lui Alexandru Ioan Cuza menține județul Gorj ca unitate economică și administrativă de sine stătătoare.

După pacea de la Kuciuk Kainargi din 1774 și pacea de la Adrianopol din 1829, prin care monopolul otoman asupra comerțului și navigației pe Dunăre este diminuat, economia Munteniei și Moldovei, ca și a județului Gorj cunoaște o oarecare înviorare și diversificare, mai cu seamă în extinderea culturilor cerealiere, a meșteșugurilor sătești tradiționale, a comerțului interior și peste graniță, cu produse animaliere, grâu și porumb, cu Transilvania și Ungaria, prin Pasul Vâlcanului, reședința județului Gorj — Târgu Jiu — devenind cel mai important punct de tranzit în nordul Olteniei, spre frontieră.

În ianuarie 1821, din Ținutul Jiului de sus, de pe Câmpia Padeșului răsună chemarea lui Tudor din Vladimirii Gorjului de a se ridica împotriva regimului turco-fanariot. Apelul lansat de căpitanul pandurilor gorjeni a avut un puternic impact în satele de moșneni, panduri, țărani și meșteșugari din localitățile de la poalele Parângului, de pe Jiu, Gilort și Amarandia. Izbucnită la 23 ianuarie 1821, Revoluția a marcat începutul istoriei moderne a poporului român.

Cu aceleași speranțe, gorjenii s-au înscris și la Revoluția de la 1848. Proclamația de la Islaz, dar și activitatea lui Gheorghe Magheru, participant la Revoluția de la 1821 și comandant al trupelor de dorobanți și panduri în războiul ruso-turc din 1828-1829, cel care susținuse bătălia de la Șisești-Mehedinți în 1828, numit de guvernul provizoriu căpitan general, i-a determinat pe gorjeni să răspundă cu entuziasm. Un alt fiu al Gorjului, Christian Tell, a fost ridicat la rangul de general și comandant al armatei, la 20 iulie 1848, prin decret al guvernului provizoriu. Cei doi gorjeni au fost, de asemenea, miniștri în guvernul ales de Revoluția de la 1848, Tell fiind ministru de război, iar Magheru fiind ministru de finanțe.

În 1857, Țara Românească și Moldova, prin deputații lor, dezbăteau în Adunările ad-hoc problema Unirii, locuitorii județului Gorj încredințând mandatul de a-i reprezenta pașoptiștilor Gh. Magheru, Christian Tell, dar și țăranului Ion Roibu din Novaci, care le-au spus tuturor dorința românilor de unire a lor într-un singur stat. De aceeași dorință și hotărâre au fost animați și deputații care, la 24 ianuarie 1859, prin voturile lor, alegeau ca domn pe Alexandru Ioan Cuza.

În crâncenele încleștări de la Vidin, Rahova, Smîrdan și Grivița din timpul Războiului de independență (1877-1878), 241 soldați și ofițeri gorjeni au căzut la datorie.

Și în timpul Primului Război Mondial eroismul gorjenilor se face remarcat, când, sub conducerea generalului Ion Dragalina, în octombrie 1916, în bătălia de la Jiu, s-a înregistrat prima respingere a ofensivei trupelor germano-austro-ungare. La 11 noiembrie începe cea de-a doua bătălie de pe râul Jiu. Frontul românesc este rupt, armata germano-austro-ungară ocupă orașul Târgu-Jiu și pătrunde în Câmpia Olteniei. Din rândul populației gorjene s-a ridicat și tânăra eroină Ecaterina Teodoroiu originară din Vădeni, azi cartier al orașului, care și-a dat viața pentru apărarea pământului românesc în timpul luptelor de la Mărășești din august 1917.

Alți 500 de eroi gorjeni și-au găsit sfârșitul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Gorjul având, de altfel, cel mai mare număr de eroi raportat la populația sa vremelnică, după cum are și cel mai mare număr de generali și ofițeri superiori care și-au închinat viața libertății și neatârnării vetrei strămoșești.

În memoria lor, sute de Monumente ale Eroilor străjuiesc satele Gorjului ca niște santinele eterne ale acestui pământ. Acelorași, într-un gest spiritual singular în lume, Constantin Brâncuși de la Hobița le-a închinat cel mai grandios omagiu artistic: Ansamblul sculptural — Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului, de la Târgu-Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *